În Amintiri din copilarie, Creangă îşi recreează copilăria, către care se întoarce ca spre un spectacol al vârstei fericite. Prin amănuntele biografice, copilăria reconstituita a aparţinut lui Ion Creangă, dar prin semnificaţie este universala: „Aşa eram eu la vârsta cea fericita, şi aşa cred ca au fost toţi copiii, de când ii lumea asta şi pământul; măcar să zică cine ce-a zice.”
Copilăria apare ca o opera de aur, ca un tărâm al bucuriei şi inocentei, în care fantezia completează realitatea, iar jocul este suprema preocupare. Nica este „copilul universal”, de pretutindeni şi de oricând, în care toţi ne regăsim cu nostalgie.
