Pentru Nica, spatiu natal evocat cu nostalgie înseamna: Ozana cea frumos curgatoare, tata, mama, fratii, surorile, baietii satului, dumbravile si luncile umbroase, prundul, mândrele dealuri. Argumentele lui Nica sunt fara temei: spune ca se va îmbolnavi de dorul mamei sale si va muri printre straini, ca "Ion Mogorogea, Gheorghe Trasnea, Nica Oslobanu si altii s-au lasat de învatatura si, despre asta, tot manânca pâne pe lânga parintii lor". Împotrivirea lui Nica este subliniata prin repetitia "Nu ma duc, mama, nu ma duc la Socola", prin propozitia concesiva " macar sa ma omori!". Prin verbul " plângând" si prin costructia "cu zece rânduri de lacrami".
