Răspuns :
Salut!
Arătați prin ce părți de vorbire se exprimă complementele circumstanțiale de loc din următoarele enunțuri:
Hai la el!
Înapoia lui, se afla complicele.
Am pornit spre cei doi, trecând prin dreptul său.
Nică a tras o raită la scăldat.
______
Răspuns:
la el = complement circumstanțial de loc exprimat prin pronume personal, precedat de prepoziția specifică acuzativului
înapoia lui = complement circumstanțial de loc exprimat prin pronume personal, precedat de prepoziția specifică genitivului
spre cei doi = complement circumstanțial de loc exprimat prin numeral cardinal, precedat de prepoziția specifică acuzativului
prin dreptul său = complement circumstanțial de loc exprimat prin pronume posesiv, precedat de locuțiunea prepozițională specifică genitivului
la scăldat = complement circumstanțial de loc exprimat prin verb nepredicativ la modul supin, precedat de prepoziția specifică acuzativului
______
Explicații:
Complementul circumstanțial de loc (c.c.l.) arată locul unde se desfășoară acțiunea.
C.c.l. determină:
- un verb: Merg la mare.
- o locuțiune verbală: Și-a aruncat ochii pe birou.
- o interjecție cu valoare predicativă: Hai la teatru!
C.c.l. răspunde la întrebările: unde? până unde? de unde? pe unde? încotro?
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de ajutor, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și vă încurajăm să ne salvați în lista de favorite!