De jur împrejur se putea vedea efectul toamnei. Frunzele cazute inveleau pamantul ca o plapuma aramie, menita parca sa-i tina adapost impotriva vijeliei ce va urma. Nici un glas de pasarele nu se mai putea auzi... toate se retrasesera de frica cel mai probabil. Un vajait usor, ii suiera lui Andrei pe langa urechi. Acel suierat se inteti, pana cand ajunse sa bata cu putere... "Fix azi, m-am gasit sa ma imbrac subtire si sa nu imi iau umbrela!" se gandi Andrei.
Picături mari si clare, incep sa alunece din norii inlacrimati. Pic, pic, pic... una, doua, zece... Andrei fugi spre un copac si se ascunse sub ramurile sale ca o umbrela. Cerul era mohorât si parca isi plangea de mila... anticipa venirea iernii, si odata cu ea, a frigului si a lacrimilor inghetate.
Speriat de aceste manifestari ale naturii, Andrei ramase sub un copac, admirand in acelas timp splendoarea acelui tablou viu.
Ploaia se opreste la fel de brusc cum a inceput iar Andrei grabeste pasul spre casa...
Sper sa-ti fie de ajutor :)
