Strălucitoare-n poarta raiului
stă Eva.
Privea cum ranele amurgului se vindecau pe boltă
şi visătoare
muşca din mărul,
ce i l-a-ntins ispita şarpelui.
Fără de veste
un sâmbure i-ajunse între dinţi din fructul blestemat.
Pe gânduri dusă Eva îl suflă în vânt
iar sâmburele se pierdu-n tărână, unde încolţi.
Un măr crescu acolo şi alţii îl urmară
prin lungul şir de veacuri.
Şi trunchiul aspru şi vânjos al unuia dintre ei
a fost acela,
din care fariseii meşteri
ciopliră crucea lui Iisus.
Oh sâmburele negru aruncat în vânt
de dinţii albi ai Evei.
