Unde si cand m-am ivit in lumina nu stiu,
din umbra ma ispitesc singur sa cred
ca lumea e o cantare.
Strain zambind, vrajit suind,
in mijlocul ei ma-mplinesc cu mirare.
Cateodata spun vorbe cari nu ma cuprind,
cateodata iubesc lucruri cari nu-mi raspund.
De vanturi si ispravi visate imi sunt
ochii plini,
de umblat umblu ca fiecare:
cand vinovat pe coperisele iadului,
cand fara pacat pe muntele cu crini.
Inchis in cercul aceleiasi vetre
fac schimb de taine cu stramosii,
norodul spalat de ape subt pietre.
Seara se-ntampla mulcom s-ascult
in mine cum se tot revarsa
povestile sangelui uitat de mult.
Binecuvant panea si luna.
Ziua traiesc imprastiat cu furtuna.

Cu cuvinte stinse in gura
am cantat si mai cant marea trecere,
somnul lumii, ingerii de ceara.
De pe-un umar pe altul
tacand imi trec steaua ca o povara.

Transcrieti trei versuri consecutive care exprima asemanarea eului liric cu orice fiinta umana.