Ileana Cosânzeana apare doar în două secvențe ale basmului: întâlnirea emoționantă cu Făt - Frumos și regăsirea dramatică. În portretul ei fizic recunoaștem elementele tipic emineșciene , pentru că poetul percepe conform idealului său de feminitate: ” păr de aur împletit în cozi lăsate pe spate ” / ” ochi albaștri ca undele lacului ” / ” fruntea netedă ” împodobită de ” o cunună de mărgăritare ”, degetele ” ca din ceară albă ”. Ileana Cosânzeana își mărturisește dragostea cu inocență și sinceritate, rușinându-se ” ca un copil nevinovat ”. Îl va aștepta pe Făt - Frumos cu credință în iubirea unică, nepieritoare, și toată suferința ei va fi răsplătită prin împlinirea iubirii.
Cadrul natural îi ocrotește pe eroi sau îi avertizează de primejdiile care apar: ” Miros, lumină și un cântec nesfârșit, încet, dulce, ieșind din roirea fluturilor și a albinelor, îmbătau grădina și casa ”.
