Răspuns :
În opinia mea, mesajul textului liric ” Emoție de toamnă ” de Nichita Stănescu, se remarcă prin profunzimea cu care este absorbată tema iubirii pierdute. Metafora umbrei relevă însă imaterialitatea și, implicit, imposibilitatea de a oferi îndrăgostitului certitudini. Temerile acestuia sunt exprimate mateforic și relevă iminența separării celor doi a căror iubire va dăinui doar în amintire. Ultima unitate strofică exprimă retragerea în sine a eului aflat în relație cu elementele universului pe care le reorganizează, atribuindu-și puteri fantastice. Titlul poeziei exprimă o stare melancolică, produsă de sentimentul instrăinării de persoana iubită, o ipostază imaginară a aceluiași eu.
În primul rând, textul poetic conține două unități frazeologice inegale. Prima dintre ele exprimă, în maineră metaforică, textul poetic de protecție a eului care se adresează imperativ ființei iubite care însă a rămas doar o amintire pentru acesta: ” acoperă-mi inima cu ceva ”. Venirea toamnei în suflet echivalează cu sfârșitul poveștii de iubire ceea ce generează temei proiectate în viitor, expimate cu ajutorul verbelor: ” n-am să văd ”; ” or să crească ”; ” ai să ascunzi ”. A doua unitate strofică exprimă exteriorizarea sinelui în raport cu elementele universului: ” pietre ”; ” cuvinte ”; ” luna ”; ” marea ”; Eul liric, prezent în text prin mărcile lexico-gramaticale specifice, la persoana I și persoana a II - a, ( ” mi ”; ” mă tem „; ” ta ”; ” acoperă ”; ), își arogă puteri fantastice în raport cu iubirea imaginară, transfigurând realitatea și creând un nou univers al iubirii atotstăpânuitoare.
În al doilea rând, fondul ideatic este susținut printr-un limbaj artistic bogat în figuri de stil și imagini artisitce: metaforă ( ” emoție de toamnă ”; ” acopera-mi inima cu ceva ”; ” șuier luna „; ) epitetul - ” aripi ascuțite ” și ” dragoste mare ”; imaginea vizuală - ” umbra unui copac ” și imaginea auditivă - ” șuier luna ”;
În concluzie, mesajul operei ” Emoție de toamnă ”, de Nichita Stănescu, se referă la metamorfozarea universului în funcție de reperele imaginariului poetic, idee redată în manieră estetică printr-un limbaj conotativ.
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de ajutor, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și vă încurajăm să ne salvați în lista de favorite!