„In inima padurilor batrane,
spun basmele c-ar fi un mandru lac,
de nuferi plin si locuit de zane ,
cu ape care-ntotdeauna tac.„ Bănuiesc că acesta e textul de bază.În contextul de față,se poate concluziona că lacul reprezintă o transpunere a umanului,în natură.Apele „care întotdeauna tac”,sunt,astfel trăirile interioare estompate,lipsite de existență,apa fiind și un simbol al vieții.
