Pădurea
Noaptea a cuprins zările, dar gândul duce spre minunea pădurii ... mâine în zori va urca cărarea, căutând a cuprinde odihna şi pasul sănătos de viaţă, mâine ...
Pădurea este dar de preţ oferit fiecăruia, bucurând înaintarea, uimind ochiul, mângâind sufletul şi odihnă oferind cu tăcerea-i firii sale.
Pădurea ştie să se-mbrace în arbori vechi şi noi, în nume vesele: mesteceni, ulmi, stejari, şi frasini, ba chiar şi brazi cu braţe ce cuprind şi-n iarnă, şi-n dogoare.
Mestecenii în albul frac încântă tot mereu, iar
ulmii-nalţi în vechile costume croite în
fabrici tăinuite de natură, fac reverenţă pasului de om … şi brazii- tot
străjeri de timp înveşmântaţi- aşteaptă, străjuind pe fiecare pas de viaţă; iar
frasinii, stejarii stau solemn a cavaleri a unui timp ce moarte n-are,
asigurând doar drum curat în viaţă.
Pădurea-i
vie chiar de-i iarnă şi-ai ei soldaţi şi cavaleri, străjeri şi-oşteni stau, îmbrăcând în dar, şi-ndeamnă la pas, la pas de căutare.
